Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  La  31 ianuarie curent,  în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat întrunirea de lucru cu primarii raionului și specialiștii  care reglementează regimul funciar și specialiștii responsabili de perceperea fiscală din cadrul primăriilor.

  Cu un mesaj de salut pentru primarii raionului, a venit Domnul Vladimir TĂBÎRȚĂ, vicepreședintele raionului, care a prezentat  chestiunile care au fost incluse în agenda întrunirii și care urmau a fi examinate în cadrul ședinței.

  Domnul Oleg Belbas,  directorul  Agenției Teritoriale Vest a CNAM a prezentat chestiunea cu privire la asigurarea obligatorie  de asistență medical pentru cetățenii din raion.  Doamna Marciuc Tatianașef  Direcția  Deservire Fiscală Făleşti a prezentat informația cu privire  la colectarea impozitelor pentru anul 2018 de către autoritățile publice locale. Doamna  Ambros Lucia și Domnul Bunciuc Serghei, colaboratorii  din cadrul Serviciului Relații Funciare și Cadastru au informat publicul  și i-au îndemnat pe reprezentanții  autorităților publice să preșătească actele necesare pentru aplicare la procedura de înregistrare masivă a bunurilor imobile.

Domnul Roman Radu, vicepreședintele raionului și Domnul Ivanciuc Pavel, reprezentant GIZ au informat primarii privind  procedura de încheiere a acordului de cooperare intercomunitară cu referire la compartimentul apă-canalizare. Despre bilanțul încorporării din toamna - iarnă și recrutarea tinerilor anul nașterii 2002 în primăvara anului 2019 a informat  Domnul  Lipsiuc Dmitri, șef al Secției administrativ-militară Fălești. Cu unele  recomandări  pentru primari în domeniul social  s-au  înaintat  cerințe privind  desfășurarea activității de interes comunitar.

Galerie foto

 La 30 ianuarie curent la Chișinău a avut loc deschiderea oficială a ediției a XVIII-a a Expoziției naționale “FABRICAT ÎN MOLDOVA”, tradițional desfășurată sub patronajul Guvernului Moldovei, de către Camera de Comerț și Industrie în colaborare cu Consiliile raionale, care va activa pînă la 03 februarie curent.

 La evenimentul de deschidere au fost prezenți: Sergiu HAREA, președintele CCI a RM;  reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova; Peter MIHALKO, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova; Mihai COSTEL, vice-primarul județului Brașov; Adrian – Ioan VEȘTEA, președintele Consiliului Județean Brașov, Anatol COICA, președintele Consiliului de Afaceri Federația Rusă – Republica Moldova, delegații din România (Maramureș, Iași, Vaslui, Prahova, Brașov), Federația Rusă, Letonia, Belgia, Italia.

 Expoziția „Fabricat în Moldova” este cea mai bună platformă de promovare a produselor autohtone, de cercetare a noilor încercări, punerea în evidență  a nivelului de competitivitate a companiilor naţionale și majorarea cererii de consum a produselor autohtone! Sloganul ediției curente a devenit „Acasă. Autentic. Autohton.” 

 Expoziția din acest an ocupă o suprafață de 4680 m și întrunește 450 agenți economici din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari. Sunt prezentate 21 standuri colective și anume ale: UTA Găgăuzia, standul regiunii transnistrene și alte 19 consilii raionale precum: Anenii Noi, Cahul, Călărași, Criuleni, Cimișlia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hânceşti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Râșcani, Rezina, Orhei, Ungheni, Stefan-Voda.

  La 30 ianuarie current s-a desfășurat  ședința Consiliului raional de siguranță rutieră. În cadrul ședinței a fost prezentat raportul Inspectoratului de Poliție Fălești privind analiza situației accidentelor care s-au înregistrat în  perioada anului 2018. Comparativ cu anul 2017 numărul accidentelor cu pagube materiale s-au majorat cu 5,74 %, numărul accidentelor cu victime a rămas la nivel, a persoanelor decedate s-a majorat cu 75 %, iar numărul persoanelor traumatizate s-a diminuat cu 20,63 %.  În total în perioada de raport au fost înregistrate - 216 de accidente de circulație, dintre care - 41  accidente, soldate cu - 50 de persoane traumatizate și  - 7 persoane decedate. Sau produs – 175 de accidente cu pagube materiale. Cauza principală a producerii accidentelor este conducerea mijlocului de transport cu viteză excesivă, traversarea neregulamentară a drumului de către pietoni, conducerea vehicului în stare de ebrietate, neacordarea priorității altor autovehicule și altele.

  În scopul îmbunătățirii situației create Consiliul raional de siguranță rutiera a decis ca în perioada anului 2019 specialiștii Consiliului raional de comun cu colaboratorii Inspectoratului de Poliție să monitorizeze permanent instalarea corectă a indicatoarelor de circulație rutieră pe drumurile publice locale și repubicane, iar Inspectoratul Național de Partulare să monitorizeze permanent sectoarele de drumuri unde cel mai des se produc accidente rutiere.

Galerie foto

 

    La 28 ianuarie curent  în incinta Consiliului raional a avut loc o întrunire  unde au participat  Domnul Vladimir TĂBÎRȚĂ și  Domnul Roman RADU, vicepreședinții raionului ca reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul II și  Doamna Ana VIVDICI, Coordonator  Relații Comunității, reprezentant al  Corpului Păcii Moldova . În cadrul ședinței s-a prezentat  de către reprezentantul Corpului Păcii  a unui nou apel la colaborare a autorităților publice locale de nivelul I și II și Corpul Păcii în Republica Moldova.   Scopul  fiind sprijinirea activităților de colaborare dintre voluntarii Corpului Păcii și reprezentanții instituțiilor publice cu care voluntarii vor activa în raionul Fălești  în comunitățile rurale.  Lansarea  se desfășoară  în contextul consolidării colaborării dintre  Corpul Păcii Moldova și reprezentanții autorităților publice locale, reprezentanții societății civile, instituțiilor de învățământ și altor  instituții publice, precum și realizării obiectivelor de dezvoltare ale Republicii Moldova stabilite prin  Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii și Memorandumul de Înțelegere dintre Ministerul Educației și Corpul Păcii.

Galerie foto

 


   La 22 ianuarie curent în sala de ședințe a Consiliului raional  s-a desfășurat ședința de lucru cu managerii instituțiilor medico-sanitare din raion, la care au participat  Domnul Vladimir TĂBÎRȚĂ, vicepreședintele raionului și Domnul Oleg Belbas, Directorul  Agenției Teritoriale Vest a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. În cadrul întrunirii s-au examinat chestiuni privind  situația epidemiologică din raion,  acordurile adiționale a CNAM, procurarea  polițelor de asigurare  medicală.

  

Galerie foto

   Palatul raional de cultură ,,Mihai Volontir” la 18 ianuarie curent, a găzduit reprezentanții domeniului de cultură a raionului  care au marcat Ziua Națională a Culturii. Șirul salbei sărbătorilor de iarnă este  continuat de această zi marcantă pentru slujitorii artelor frumoase.  Zi în care sunt omagiați cei ce păstrează și promovează valorile culturale naționale, zi în care marcăm și un moment deosebit din istoria culturii noastre – aniversarea a 169 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. A fi om de cultură este un talent, demn de respect, însăși viața omului este bazată pe valorile spirituale și de cultură, unde în fiecare domină rațiunea și perseverența.

  La eveniment a participat conducerea raionului, Domnul  Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Doamna Susarenco Olga, consultant principal la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Domnul  Grigore Budu, șeful Secției Cultură și Turism .  Pentru activitate rodnică, perseverentă și plină de abnegație desfășurată pe făgașul valorificării, promovării  și păstrării valorilor etno-culturale, consolidarii spirituale a societății umane,  conducerea raionului a înmînat diplome ale Consiliului raional  și a Secției Cultură și Turism.

   Sărbătoarea a culminat cu un frumos concert susținut de orchestra de muzică  populară  a fraților Ștefăneț.

Galerie foto

 La lucrările de deszăpezire la  data de 09 ianuarie curent, au fost antrenate 7 unități de transport, care activează în regim non-stop. Pentru înlăturarea ghețușului au fost răspândite 130 tone de material antiderapant. Toți elevii din raion au fost transportați în instituțiile de învățământ, rutele au activat conform graficului de circulație. Staful comisiei raionale situații excepționale monitorizează desfășurarea lucrărilor de deszăpezire a drumurilor din raion.

Galerie foto