La 18 februarie curent în raionul Fălești au fost organizate și desfășurate antrenamente la protecția civilă, în cadrul cărora s-a verificat nivelul de pregătire a formațiunilor protecției civile. De menționat că serviciul de înștiințare a reacționat promt și s-a descurcat cu sarcinile puse. Toate persoanele implicate la antrenamente s-au prezentat în termen la Consiliul raional. În continuare s-a desfășurat ședința Comisiei Situații Excepționale în cadrul căreia au fost discutate așa chestiuni ca: pregătirea formațiunilor medicale ale Protecției Civile, acordarea ajutorului material, demersul Comisiei Situații Excepționale Natalievca.
De menționat, că în cadrul ședinței președintele Comisiei Situații Excepționale Dna Iraida Bînzari a specificat, că este foarte necesar de a schimba atitudinea față de nivelul de pregătire a formațiunilor medicale ale protecției civile și în acest caz responsabilitatea revine primarilor și instituțiilor medicale din teritoriu.
Pe marginea chestiunilor examinate au fost luate deciziile respective.
- Detalii
- Accesări: 2909
Secția Administrație Publică la 16 februarie curent a întrunit într-o ședință de lucru secretarii consiliilor locale cu o agendă care a cuprins mai multe chestiuni ce țin de activitatea administrației publice privitor la:
- completarea declarației pe venit și proprietate și a declarației privind conflictul de interese,
- plasarea informațiilor pe pagina web ,,Actele locale”,
- la completarea pașaportului primăriilor raionului.
Participanții s-au implicat activ în discuții adresînd întrebări ce țin de activitatea autorităților publice locale.
- Detalii
- Accesări: 2749
La 15 februarie 2016 se împlinesc 27 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, o zi de comemorare a tragicului eveniment care a lăsat o amprentă și în istoria statului nostru. Din raionul Fălești pe cîmpurile de luptă din Republica Democrată Afganistan au fost trimiși circa 300 de tineri ostași, 6 dintre care și-au sacrificat viața în luptele crîncene.
În amintirea victimelor războiului, astăzi a avut loc o depunere de flori la Complexul Memorial ”Aleea Eroilor”. Cu un mesaj către cei prezenți a venit președintele raionului Iraida Bînzari, și președintele Organizaţiei raionale a veteranilor din Afganistan, Dedov Boris.
Memoria celor căzuţi pe cîmpul de luptă a fost consemnată cu un minut de reculegere.
- Detalii
- Accesări: 2867
În perioada 3-7 februarie 2016 în incinta Centrului Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” a avut loc cea de a XV ediţie a expotîrgului „Fabricat în Moldova”, unde producătorii autohtoni si-au expus producţia lor spre atenţia vizitatorilor. Raionul Făleşti a fost reprezentat la acest eveniment de aşa producători ca: SA „Mold-Nord” cu producţia sa de băuturi alcoolice, Combinatul de panificaţie Făleşti cu produse de panificaţie, SRL „Heuvelland” cu produse lactate, GŢ „Pantea Victor” cu alune şi meşterul popular Antohi Silvia cu lucrările sale. Calitatea produselor prezentate de întreprinderile din raion a fost înalt apreciată de vizitatori, ceea ce s-a văzut atît prin interesul faţă de standurile producătorilor din raionul nostru, cît şi prin vînzările efectuate de agenţii economici.
De asemeni în cadrul acestui eveniment s-a desfăşurat un program amplu de afaceri, cu sloganul „Competitivitate – Performanță și Calitate" în cadrul căruia au fost abordate subiecte de o mare actualitate atât pentru consumatori, cât și pentru producători. În acest sens au fost organizate diverse mese rotunde, prezentări de companii și produse, seminare, conferințe cu teme de interes în sfera cooperării comercial-economice.
Galerie foto: Fabricat in Moldova - 2016
- Detalii
- Accesări: 2867
În perioada 26-29.01.2016 o delegaţie a Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova, din componenţa căreia au făcut parte şi colaboratorii consiliilor raioanelor Făleşti, Criuleni şi Leova, a efectuat o vizită de studiu în Estonia, în scopul schimbului de bune practici în domeniul guvernării locale și stabilirii parteneriatelor pentru proiecte și inițiative ulterioare. Vizita a fost organizată în cadrul proiectului Developing the local public authorities management skills (Dezvoltarea abilitaților de management ale autorităţilor publice locale), proiect finanțat de către Guvernul Estoniei - Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei. Din partea Consiliului raional Fălești au fost prezenți vicepreședintele raionului Radu Roman și șeful Direcției Generale Educație Silvia Mătasî.
Membrii delegaţiei au avut întrevederi cu autorităţile locale din comuna Antsla, municipalităţile rurale Rae şi Saue, au vizitat şcoli, grădiniţe, complexe culturale şi alte obiecte educaţionale, au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea locală şi aplicarea proiectelor în diferite domenii. Programul deplasării a cuprins și o vizită la Parlamentul Estoniei, unde a avut loc o întrevedere cu deputatul Einar Vallbaum.
La data de 29 ianuarie a fost semnat Memorandumul de colaborare între cele două organizații naționale - Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova și Asociaţia Municipalităţilor din Estonia.
- Detalii
- Accesări: 3090
Stimați consilieri ai Consiliilor locale și lucrători din unitățile administrației publice ale raionului.
Instituirea Zilei de 01 februarie drept sărbătoare profesională a celor care activează în cadrul administrației publice constituie un semn de recunoaștere a importanței autonomiei locale în proces de edificare a unui stat democrat, apreciere a rolului Dumneavoastră ca reprezentanți ai Administrației Publice Locale în dezvoltarea socio-economică și culturală a comunității administrate, satisfacerea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor pe coordonatele juridice, dar și ale eticii morale.
În aceste timpuri dificile, cînd volumul și complexitatea cu care vă confruntați este cu mult mai mare decît resursele de care dispuneți și care nu întotdeauna acoperă necesitățile existente, dați dovadă de abordări originale, spirit de inițiativă, perseverență, atitudine grijulie și receptivă față de oameni, găsiți totuși soluții judicioase, pentru ca Adminstrația Publică Locală să-și execute la nivelul dorit atribuțiile, reușiți să realizați lucruri frumoase în toate domeniile de serviciu, sîrguința Dumneavoastră fiind răsplătită prin stima și recunoștința cetățenilor.
Și în acest context, exprim ferma convingere că acestea și alte nobile calități civice și profesionale care Vă caracterizează, armonia și colaborarea Vă vor domina și mai departe activitatea zilnică.
Fie ca această sărbătoare să Vă furnizeze un nou torent de energie și idei novatoare pe care să le valorificați cu succes.
Alăturat cordialelor felicitări cu ocazia sărbătorii, Vă adresez, dragi colegi, și cele mai sincere urări de multă sănătate, prosperitate, seninătate și permanentă satisfacție sufletească, să rămîneți și în continuare a fi importanți pentru societate, să semnănați în sufletele oamenilor încredere în forțele proprii și în ziua de mîine, să fiți onorați cu mult respect, dragoste și fidelitate de cei din preajmă.
Bunăstare, lumină, liniște și căldură în căminele familiale!
Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 3270
Stimați colaboratori ai Procuraturii raionului
Vă adresez cele mai sincere și cordiale felicitări cu ocazia Zilei Lucrătorului Procuraturii, care a devenit o bună tradiție de a fi consemnată pe data de 29 ianuarie.
Vă exprim respectul și gratitudinea pentru munca Dumneavoastră nobilă consacrată triumfului Dreptății, întru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, precum și contribuție adusă la înfăptuirea actului de justiție.
Fiind unul din elementele esențiale ale sistemului de drept, Procuratura a dovedit că este unul din principalele atribute ale statului care supraveghează respectarea legalității în toate sferele vieții.
Astăzi provocările și nevoile vieții așteaptă soluții adecvate din partea tuturor angajaților Procuraturii. De eficiența activității Dumneavoastră depinde atît siguranța societății cît și încrederea poporului, pentru că felul în care vă îndepliniți datoria echivalează cu garanția unei vieți liniștite, dar și cu imaginea destoinică atît a profesiei cît și a Țării noastre ca Stat de Drept.
Dorim ca activitatea pe care o exercitați să fie susținută necontenit și apreciată după merite de întreaga societate, iar prin consacrarea plenară misiunii încredințate să asigurați supremația Legii. Vă doresc sănătate, prosperitate, dîrzenie, îmbucurătoare împliniri personale și succese remarcabile în îndeplinirea responsabilităților dificile și nobile conferite prin Lege.
Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești
- Detalii
- Accesări: 3682