Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  Astăzi, 2 martie curent, comemorăm 29 de ani de la declanșarea acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

  Ziua Memoriei în orașul Fălești a fost consemnată prin depunere de flori la Complexul Memorial „Aleea Eroilor” de către conducerea raionului și a orașului, reprezentanții Inspectoratului de poliție, Secției administrativ-militare, veteranii și participanții la războiul de pe Nistru.

  Cu un mesaj de mulțumire pentru veterani și participanți la război au venit președintele raionului, Domnul Sergiu Fîntînă, primarul orașului, Domnul Alexandru Severin, șeful Secției administrativ – militare, Domnul Dmitri Lipsiuc, președintele Asociației Obștești „Combatantul”, Domnul Andrei Glavan, șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Fălești, Domnul Ghenadie Tarlapan.

  Deşi au trecut mai bine de două decenii de la conflictul armat de pe Nistru, veteranii de război îşi amintesc cu tristeţe în suflet despre grozăvia prin care au trecut în anul 1992.

  Durerea nu poate fi exprimată în cuvinte, spun combatanţii conflictului transnistrean, întrucât, acasă îi aşteptau soţiile şi copiii.

  În memoria celor decedați în conflictul armat a fost ținut un minut de reculegere, după care au fost depuse flori la monumentul  eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru.

  Galerie foto

Consiliul raional Fălești, Președintele raionului Fălești exprimă sincere condoleanțe familiei BAGRIN din orașul  Fălești, în legătură cu trecerea în neființă a domnului Vasile BAGRIN, director al Întreprinderii Municipale ,,Direcția de Producție, Gospodărie Comunale și de Locuințe, care la 20 februarie 2021 a plecat dintre noi.

Este o pierdere dureroasă pentru familie, pentru noi toți cei care l-am cunoscut, pentru toți  cei care i-au fost prieteni.

O adâncă TRISTEȚE, .... o pierdere pentru raionul nostru... am pierdut o personalitate  care s-a remarcat toată viața prin profesionalism și corectitudine în funcția de director al Întreprinderii Municipale ,,Direcția de Producție, Gospodărie Comunale și de Locuințe, în funcția de consilier raional și consilier orășenesc.

Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace.

Bagrin Vasile

  ADR Nord a transmis Consiliului raional Fălești setul de documente ce atestă costul investițional al bunurilor și serviciilor achiziționate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în cadrul proiectului „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat de Agenție în perioada 2017-2020.

  Evenimentul a avut loc vineri, 19 februarie 2021, în incinta ADR Nord. Actele au fost semnate de către directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și vicepreședintele CR Fălești, Veaceslav Tambur.

  Valoarea lucrărilor de construcție-montaj a apeductului magistral Prut-Fălești, cu o lungime de 17,884 km, constituie 35,14 milioane lei.

  Lucrările de construcție-montaj a vechiului sistem de alimentare cu apă din râul Prut a localităților din raionul Fălești au demarat în anul 1984. Până în prezent, în acest sistem au fost investiți peste 100 milioane de lei. Noul apeduct Prut-Fălești, reconstruit în cadrul noului proiect implementat de ADR Nord, are capacitatea să alimenteze cu apă potabilă întreg raionul Fălești.

  Anterior, ADR Nord în raionul Fălești a implementat încă două proiecte de aprovizionare cu apă. Este vorba de proiectele „Alimentarea orașului Fălești cu apă din râul Prut”  și „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală”. Precizăm că în anul 2012, după montarea stației de tratare a apei din orașul Fălești, apa din Prut nu a ajuns în casele făleștenilor din cauza vechiului apeductului magistral Prut-Fălești, care a cedat. Prin intermediul noului proiect („Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”), autoritățile locale din Fălești și-au propus să facă următorii pași în vederea îndeplinirii obiectivul major pe care și l-au propus - cel de a aduce apa din râul Prut în cât mai multe gospodării din localitățile raionului.

Sursa : adrnord.md

  Astăzi, 22 februarie, domnul Sergiu Fîntîna, președintele raionului a convocat într-o ședință operativă vicepreședinții raionului, șefii de secții și direcții din cadrul Consiliului raional, reprezentanții forțelor de ordine publică.

  În cadrul ședinței, șefii secțiilor și direcțiilor au informat despre activitățile petrecute săptămâna precedentă, și cele planificate pentru săptămâna curentă.

   

  Totodată s-a discutat despre situația epidemiologică din raion, care rămâne a fi nefavorabilă, cât și respectarea nemijlocită a măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID – 19  impuse de Comisia națională extraordinară de sănătate publică.

  La 18 februarie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat întrunirea cu primarii orașului, satelor și comunelor din raion.

  Un mesaj de salut pentru primari a fost transmis de către Domnul Veaceslav TAMBUR, vicepreședintele raionului. 

 

  Astăzi, 15 februarie se împlinesc 32 ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, o zi de comemorare a tragicului război care a lăsat o amprentă în istoria statului nostru.
  La mitingul solemn, consacrat „Zilei Memoriei” care s-a desfășurat la Complexul Memorial „Aleea Eroilor”, au fost prezenți conducerea raionului, a primăriei orașului Fălești, reprezentanții Asociației Veteranilor Războiului din Afganistan, colaboratorii Consiliului raional, a Inspectoratului de Poliție și participanții acțiunilor de luptă din Afganistan.
  Cu mesaje de mulțumire pentru bărbăția și devotamentul de care au dat dovadă veteranii în acțiunile de luptă din Afganistan, au venit vicepreședintele raionului, domnul Veaceslav Tambur, primarul orașului Fălești, domnul Alexandru Severin, șef al Secției administrativ – militare, domnul Dmitri Lipsiuc, președintele Asociației Veteranilor Războiului din Afganistan Fălești, domnul Victor Marian.
  În memoria celor căzuți în conflictul armat, a fost păstrat un minut de reculegere și depuse flori la monument.
  • IMG_0228
  • IMG_0234
  • IMG_0240
  Potrivit datelor statistice oficiale, în războiul din Afganistan au participat aproximativ 12500 mii de moldoveni, dintre care 301 de militari şi-au pierdut viaţa, patru au fost declarați dispăruți, iar alţi 257 au rămas invalizi.
  Din raionul Fălești au participat la războiul din Afganistan peste 300 de ostași, dintre care 6 au decedat pe câmpul de luptă, iar 8 au devenit invalizi de război. Conflictul armat a durat zece ani, din anul 1979 până în anul 1989.
  La 15 februarie curent a fost convocată ședință operativă cu participarea vicepreședinților raionului, șefilor direcțiilor, secțiilor și serviciilor din cadrul Consiliului raional și al Aparatului președintelui la care s-au discutat evenimentele petrecute săptămâna precedentă.
  Totodată specialiștii Consiliului raional au informat despre activitățile planificate pentru săptămâna curentă, cât și măsurile care urmează a fi întreprinse întru buna lor organizare.