La 24 octombrie  curent, în sala de ședințe a Consiliului raional a  avut loc un atelier de instruire privind cooperarea intercomunală în domeniul  asigurării cu apă și canalizare, unde au  participat  Domnul Radu ROMAN, vicepreședintele raionului,   Domnul Igor Neaga, expert regional CIZ și Domnul Victor Cimpoieș, expert BCI și reprezentanții autorităților publice de nivelul I și II. În cadrul întrunirii s-au prezentat informații privind cooperarea intercomunală în domeniul asigurării cu apă și canalizare  și  regionalizarea serviciilor  apă și canalizare cu studiu de caz  S.A ,,Servicii Comunale Florești”.  

  Ședință  a fost organizată în cadrul  proiectului ,,Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare  Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de  Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ),  Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Galerie foto