Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 Astăzi în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Mihai Eminescu” Făleşti  s-a desfăşurat activitatea artistico - publică dedicată Zilelor Diasporei, organizară de către Secţia Cultură şi Turism, Biblioteca Publică Raională „Mihai Eminescu” şi Palatul raional de Cultură „Mihai Volontir”. La activitate au participat: vicepreşedintele raionui dl Roman Radu, responsabil de domeniul Diasporă, Migraţie şi Dezvoltare din cadrul autorităţilor publice de nivelul II din raion, şeful Secţiei Cultură şi Turism dl Grigore Budu, reprezentanţi ai diasporei făleştene, persoane care au copii, nepoţi, rude, prieteni peste hotare. Un moment deosebit a fost întrevederea prin Skype cu scriitoarea Claudia Partole, autoarea romanului „Viaţa unei nopţi sau Totentanz”, care a relatat publicului momente trăite în perioada aflării Domniei sale în Italia, ce a constituit drept imbold pentru scrierea romanului dat. Cu emoţii şi lacrimi în ochi şi-au împărtăşit amintirile trăite departe de cei dragi Tatiana Crasovschi şi Raisa Melinti. Iar Ala Grigorovici şi Elena Cebotari şi-au exprimat cu lacrimi în ochi dorul de copiii aflaţi în depărtare. Aceleaşi emoţii le-a exprimat şi Larisa Zamari prin versuri din creaţia proprie dedicate celor 3 copii, nepoţi stabiliţi cu traiul în ţări străine.

 La finele activităţii colectivele cu titlul model „Baştina”, conducător artistic Valeriu Negri, „Moloduşca” din com. Egorovca” şi „Beriozca” din localitatea Gara Catranîc, conducător artistic Valeriu Dumbrabă şi solista Ilinca Zubic din com. Sarata Veche, studentă la Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi, au oferit publicului clipe de o adevărată revelaţie sufletească printr-un program artistic, pătruns de dragoste de neam şi ţară, dor de casă, părinţi, surori, fraţi. Directorul Bibliotecii Publice Raionale „M. Eminescu” Elena Negoiţă, care a şi moderat activitatea, le-a mulţumit publicului pentru participare, precum şi prezentatoarelor activităţii Maria Golubaş şi Anastasia Iarovoi.

Galerie foto