Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 În perioada 26-27 aprilie curent s-a desfășurat Forumul Euroregiunii „Prutul de Sus” ce a avut loc în localitatea Boian, raionul Noua Sulița, regiunea Cernăuți, Ucraina. La ședință au participat membrii euroregiunii, președinți și reprezentanți ai Consiliilor regional Cernăuți,Ucraina,  județene Suceava și Botoșani, România, primăriei Bălți, raioanelor Fălești, Sîngerei, Edineț, Glodeni, Rîșcani, Ocnița, Briceni, Republica Moldova.

 Evenimentul a demarat cu transferarea președinției Euroregiunii de la municipiul Bălți, Republica Moldova, către regiunea Cernăuți, președinte în exercițiu fiind ales Olexandr Fîșciuk, șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți. Totodată a fost aprobată componența Consiliului Euroregiunii „Prutul de Sus”, Republica Moldova fiind reprezentată de două raioane: Fălești, membru cu drept de vot fiind doamna Iraida Bînzari, președintele raionului și raionul Edineț, președinte  raionului Iurii Garas.

 De asemenea au fost semnate rezoluții de cooperare transfrontalieră privind crearea asociației regiunilor, orașelor și comunităților bazinului r.Prut. Iniţiativele la care au aderat raioanele riverane râului Prut prevăd crearea unui sistem comun transfrontalier integrat pentru monitorizarea efectivă şi atenuarea consecinţelor calamităţilor naturale şi tehnogene asupra populaţiei din zonele de frontieră ale Republicii Moldova, României şi Ucrainei, după modelul SMURD. Întru realizarea acestei iniţiative a fost semnat un apel comun către Guvernele statelor-membre privind cooperarea în domeniul protecţiei civile a populaţiei din zonele de frontieră. 

 Inundaţiile grave din 2008 au fost o avertizare pentru autorităţi de a gestiona cu înţelepciune apa din râul Prut. Astfel, mai multe localităţi din raioanele respective se regăsesc pe harta "pericolului de inundare", elaborată de specialişti hidrologi din Regiunea Cernăuţi.

 Totodată, delegaţiile au votat mai multe proiecte menite să contribuie la intensificarea cooperării în domeniile educaţiei, culturii şi ştiinţei, construcţiei drumurilor,  combaterii criminalităţii transfrontaliere etc.

 Euroregiunea „Prutul de Sus” reprezintă o structură administrativă de cooperare transfrontalieră între România, Republica Moldova și Ucraina. Creată în baza unui acord semnat în septembrie 2000, organizaţia a evoluat prin inițierea schimburilor culturale și sociale, implementarea unor proiecte de cooperare ce ţin de dezvoltare economică, infrastructură și protecția mediului.

Galerie foto