Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Stimați Bibliotecari!

zbibliotecarului Aprilie ne aduce odată cu frumosul timp instalat afară sărbătoarea Dumneavoastră profesională. Această unică ocazie ne oferă prilejul de a vă felicita cordial, redefinind încă o dată menirea pe care o aveți – cea de a consolida spiritual comunitatea, sprijinindu-l pe fiecare să-și valorifice timpul prin lectură.

 Veridici făuritori de cultură, ați știut dintotdeauna să vă apărați cu cinste cetățile, porțile cărora sunt mereu deschise pentru cei dornici de cunoaștere. V-ați asumat cu drag responsabilitatea și rolul de a ghida cititori din floarea vîrstei pînă în pînzele încărunțite.

 Stimați angajați ai bibliotecilor școlare, sătești, publice și raională, astăzi cînd în corespundere cu standardele la nivel național, reformarea sistemului pentru modernizarea biblioteconomiei a fost larg și unanim acceptată de Dumneavoastră, bibliotecarii din raionul Fălești, ați adus încă o dată dovada faptului că obolul Dumneavoastră la amplificarea continuă a rolului culturii în societatea noastră este incontestabil.

 În acest context, apreciem înalt calitatea serviciilor noi de bibliotecă prestate în bibliotecile noastre adesea ca pionerat, motivarea pe care ați știut să o aduceți cetățenilor pentru a reveni în aceste oaze de lumină pe care le gestionați și desigur, abnegația cu care vă realizați menirea.

 Este dificil să fascinezi cu urări metaforice pe cei care zilnic se află între cărți, între cuvinte. Or, felicitările noastre sunt simple și sincere. Vă doresc tuturor multă sănătate, bunăstare, energie creatoare, aprecierea membrilor comunității,viața senină, reușite profesionale și căldură în căminele familiale.

Iraida Bînzari
Președintele raionului Fălești