Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 Ziua de Ziua de 26 octombrie 2016 va rămîne ca o filă nouă în istoria raionului Fălești, ziua în care s-a finisat evacuarea pesticidelor solide şi produselor chimice acumulate încă din perioada sovietică. Această activiate s-a încheiat cu festivitate de rezonanță organizată în incinta Palatului de Cultură din raionul Fălești la care oaspeți de onoare au fost Artur Michalski, Excelența Sa Ambasador al Poloniei în Republica Moldova, Daniel Ioniță, Excelența Sa Ambasador al României în Republica Moldova, Anatol Șalaru, ministrul apărării și alți reprezentanți ai ambasadelor și ministerelor.

 Activitatea de colectare a pesticidelor din raionul Fălești a început încă în anul 2007 cînd cu ajutorul forțelor armate ale Republicii Moldova pesticidele din raion au fost acumulate, ambalate și depozitate la S.A ”Fertilitate” din s.Hitrești. Grație ajutorului României care este stat lider în Proiectului NATO / Parteneriat pentru Pace si Securitate, privind distrugerea pesticidelor şi produselor chimice, periculoase în Republica Moldova și eforturilor comune ale Ministerului Apărării în cooperare cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare precum şi Universitatea de Stat din Moldova, din raionul nostru au fost evacuate toate pesticidele rămase înca din perioada sovietică, ceea ce reprezintă un pas major în curățarea și asigurarea securității mediului ambiant.

  Președintele raionului Doamna Iraida Bînzari a ținut un discurs amplu, menționînd că o asemenea stare de lucru cînd depozitul din Hitrești, unde erau stocate circa 200 tone de pesticide, nu mai putea fi tolerată, din considerentul că în orice moment putea să se dezlănțuie o adevărată catastrofă atît pentru mediul ambiant, cît și pentru cetățenii din localitățile situate în preajma depozitului.

 În semn de gratitudine pentru efortul și munca depusă , conducerea raionului a înmînat diplome de gratitudine , cadouri și simboluri ale proiectului „Parteneriat pentru pace” ambasadorului României, atașatului militar al României, ambasadorului Poloniei, membrilor echipei de militari ai Ministerului Apărării care au activat în teritoriu, managerului de proiect, colonel Mariana Grama.

 În numele cetățenilor raionului Fălești, Doamna președinte a adus mulțumiri tuturor celor implicați în proiect, ministrului Apărării, ministrului Agriculturii, ambasadorilor statelor România, Polonia, Turcia, și nu în ultimul rînd ostașilor Armatei Naționale care nemijlocit s-au ocupat de reambalarea și încărcarea stocurilor de pesticide.

Mai multe fotografii