Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 La 28 iunie curent în incinta primăriei Călugăr s-a desfăşurat atelierul de lucru zonal cu tema: „Serviciul de îngrijire socială la domiciliu și îmbunătățirea calității serviciilor prestate", organizat de șefii Serviciu Îngrijire Socială la Domiciliu, Dna Nina Coman și Dna Viorica Tomaș. La eveniment au participat reprezentanți APL, asistenții sociali comunitari şi lucrătorii sociali din localitățile Fălești, Călugăr, Hiliuți, Obreja Veche, Pînzăreni, Logofteni, Izvoare, Pîrlița, Horești, Ilenuța, Ciolacu Nou, Musteața, Risipeni, Albinețul Vechi, Pietrosu, Făleștii Noi, precum şi beneficiarii Serviciului de îngrijire socială la domiciliu.
 Scopul atelierului este de a consolida cunoștințele cu privire la prestarea calitativă a serviciilor de îngrijire socială la domiciliu adresate persoanelor vârstnice pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea speranţei lor de viaţă.
 În cadrul atelierului au fost discutate subiecte privind Regulamentul-Cadru al Serviciului de îngrijire socială la domiciliu, Standardele minime de calitate privind organizarea şi funcţionarea Serviciului. S-a pus accent pe implicarea autorităţilor locale în viața vârstnicilor și implicit a comunității, conștientizarea la nivelul comunității cu privire la importanța evitării instituționalizării persoanelor în vârstă.

 Mai mult, Dna Vera Rurac, asistent social comunitar din satul Călugăr, a prezentat cazuri de bună practică privind asigurarea serviciilor de calitate adresate vârstnicilor și modele de succes în ceea ce privește colaborarea și conlucrarea intersectorială.
 Beneficiarii au doar cuvinte de mulțumire pentru lucrătorii sociali cu privire la calitatea serviciilor oferite. De exemplu, Dna Natalia Grușca, locuitoarea satului Călugăr, a spus la finalul activității: „sunt pensionară, am 78 de ani și sunt beneficiară a acestui serviciu, am probleme cu picioarele și nu pot să îndeplinesc toate lucrările prin gospodărie, lucrătorul social mă ajută de atâtea ori de câte am am nevoie, îmi coace pâine, mă ajută să fac curățenie.”
 De asemenea, evenimentul a oferit realizarea unui schimb de idei, informații, experiență și promovare între participanți în domeniul îngrijirii la domiciliu.
 La finalul evenimentului, cei prezenți au avut parte de surprize, Ansamblul folcloric „Doruleț” din satul Călugăr a susţinut un program artistic reprezentând un colaj de versuri şi cântece.

Galerie foto