Tipărire

 Uneori viața îți oferă surprize uriașe. Chiar și atunci când nu crezi că se mai poate întâmpla, destinul tău se schimbă. Povestea incredibilă de dragoste a lui Eduard și a Mariei este pentru societatea noastră un exemplu, o istorie de viață, care sperăm că va schimba atitudinea și va spori acceptarea persoanelor cu dizabilități în comunitate.
 Vineri, la 19 mai, tinerii îndragostiți şi-au jurat credinţă în faţa Domnului. Ei au muncit din greu pentru a-și aduna banii pentru o nuntă ca în poveste, cu mulți nuntași, muzică și bucate alese.
 Eduard aflându-se în internat, devenind ulterior beneficiar al Serviciului social „Locuinţă protejată” nici nu-și imagina că ar putea să fie apt de muncă, să aibă o casă, o soție cuminte și iubitoare.
 Alături de colaboratorii Serviciului social „Locuinţă protejată” , la realizarea acestui eveniment memorabil au contribuit, în special echipa Keystone Moldova, Consiliul raional Fălești, Direcția Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului, Direcția Generală Educație, Publicația Periodică “Patria Mea”, voluntarii și persoanele cu suflet mare.
 Pentru Eduard visele au început să devină realitate. Acum el are o casă proprie, o soție și este angajat în câmpul muncii.

Galerie foto

Accesări: 2285