Tipărire

 În incinta Consiliului raional la 22 februarie curent a avut loc ședința ordinară a Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate, prezidată de vicepreședintele raionului Valeriu Muduc.
 În cadrul ședinței au fost examinate 13 subiecte ce țin de protecția familiei și copilului aflat în situație de risc. Au fost selectate 3 familii din raion care vor beneficia de suport financiar pentru ameliorarea problemelor existente în familie, în scopul prevenirii separării copilului de familie. Au fost examinate cazuri privind prelungirea plasamentului copiilor în cadrul Centrelor de Asistență Socială, dezinstituționalizarea copiilor rămași fără ocrotire părintească din servicii de plasament de tip rezidențial în serviciul de tutelă/curatelă, în cazul în care reintegrarea copilului în familia biologică nu a fost posibilă. Totodată, a fost prezentată informația cu privire la respectarea executării recomandărilor conform avizelor/concluzie din ianuarie 2016.
 În rezultatul examinării materialelor în ședința și în urma discuțiilor dintre membrii Comisiei pe marginea cazurilor prezentate, Comisia raională pentru protecția copilului aflat în dificultate a luat decizii în interesul superior al copiilor.  

Accesări: 1962