Festivalul raional al cântecului pascal „Cânta-voi Dumnezeului meu...”, ediţia a VII-a, este organizat de către Secţia Cultură şi Turism a Consiliului raional Fălești în parteneriat cu blagociniile 1 şi 2 din raionul Făleşti, parohiile-gazde unde se desfășoară evenimentul, în colaborare cu administrațiile autorităților publice locale.
  Festivalul este o sărbătoare a cântului bisericesc, pascal, o trecere în revistă a corurilor bisericeşti, interprete ale muzicii sacre şi prevede realizarea următoarelor obiective:
 - Revenirea poporului la muzica bisericească drept mijloc de înălţare a culturii spirituale;
 - Îmbunătăţirea activităţii prin perfecţionarea măiestriei interpretative a corurilor bisericeşti, formaţiilor corale şi vocale de amatori, interprete ale muzicii sacre, întru renaşterea culturii naţionale a poporului;
 - Desăvârşirea nivelului de realizare a sărbătorilor tradiţionale religioase ale poporului;
 - Sensibilizarea fenomenului de sacralitate şi divinitate;
 - Încadrarea specialiştilor din domeniu, meşterilor şi creatorilor populari;
 - Schimbul de experienţă între colectivele participante la festival;
 - Cultivarea şi dezvoltarea gustului estetic.

  Grație faptului, că în raion activează două sectoare ale Blagociniei, festivalul se organizează în două localități diferite din cadrul fiecărui sector. Astfel, prima rundă a Festivalului, cu participarea corurilor bisericești din Blagocinia 2, a avut loc la 18 aprilie 2017 în curtea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Chetriș. Festivalul a demarat cu un concurs al clopotarilor, după care a urmat tedeum-ul oficiat de preoții blagociniei 2 în localul bisericii. La deschiderea oficială a festivalului cu mesaje de salut s-au adresat Grigore Budu, șef Secție Cultură și Turism, și protoiereu mitrofor Oleg Fistican, protopopul Blagociniei Fălești sector 2.
 Condițiile de participare prevăd un program ce cuprinde:
 1. Cântec din Postul Mare, de Patimi, de Paști;
 2. Cântec din repertoriul liturgic (vecernie, utrenie, liturghie, ierurgie);
 3. Priceastnă la liberă alegere (Paștele Blajinilor, a mamei rugăciune ș.a.).
 Au participat formații corale din parohiile: „Sf. Ier. Nicolae”, com. Chetriș, conducător preoteasa Olga Bumbac, „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, s. Musteața, cond. Natalia Antoci și Corina Boghiu, „Busuioc” a Bs. „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, com. Albinețul Vechi, cond. Viorica Ioxa, „Văleanca” a Bs. „Adormirea Maicii Domnului”, s. Valea Rusului, cond. Eugenia Cazacu, „Doruleț” a Bs. „Sfânta Treime”, com.Călugăr, cond. Mihai Grinciuc, „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, s. Bocșa – Risipeni, cond. Svetlana Rusu, „Vatra” a Bs. Acoperământul Maicii Domnului”, s.Izvoare, cond. Elena Dilion cu participarea activă a preotului Alexandru Stratan, „Sălcioara” a Mănăstirii de maici „Acoperământul Maicii Domnului” și Bs. „Sfântul Ier. Nicolae”, s.Năvârneț, cond. Zinaida Zaharia.
 Parohiile din localitățile Chetriș, Musteața, Călugăr și Valea Rusului au prezentat expoziţii pascale, ce includ coșul pascal, exponate de artă populară ce ţin de tematică, prosoape, icoane, ceramică, expoziţie de artă culinară tradițională.
 Evoluarea formațiilor corale au fost apreciate după unele criterii: autenticitatea şi veridicitatea repertoriului muzical interpretat, originalitatea şi măiestria interpretativă, volumul şi conţinutul materialului cercetat, portul, cultura scenică.
 A avut loc o sărbătoare de suflet, cu multă bucurie și pace-n suflet. Dl Grigore Budu a remarcat contribuția tuturor care au fost implicați în organizarea acestui eveniment, și mai cu seamă a gazdei, în persoana parohului Bisericii „Sf. Ier. Nicolae”, protoiereu Igor Bumbac.
 Pe final de sărbătoare au interpretat cu toții „Hristos a Înviat!” dedicat Învierii Domnului, ce reprezintă cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care ne-a adus posibilitatea mântuirii și care stă la temelia credinței și a Bisericii Creștine.
 Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru natural foarte frumos, o biserică ce exprimă o capodoperă de artă ce va fi înfrumusețată și în continuare, o curte foarte îngrijită, ca un colt de rai, cu mulți copaci, arbuști și flori, grație strădaniilor parohului cu mult har dumnezeesc și dăruire – preotul Igor Bumbac, susținut în toate de preoteasa Olga.
 Următoarea întâlnire a formațiilor corale va avea loc la 30 aprilie, în Duminica Mironosițelor, în cadrul sectorului 1, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din s. Ilenuța.  
Galerie foto

   
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
ANDNORD
CEC