La 7 noiembrie curent în cadrul unui proiect al Agenţiei de Dezvoltare Austriece şi Programul Naţiunilor Unite pentru procesul Naţional de planificare a adaptării Republicii Moldova la schimbările climatice, în gospodăria agricolă S.R.L. „Abilitate-Agro” din primăria Călugăr a fost organizat un seminar raional la care a fost prezentat utilaj şi inventar agricole destinat pentru prelucrarea conservativă a solului cu semănătoare de precizie No-Tille. La seminar au participat : dl Vladimir Tăbîrţă, vicepreşedintele raionului, specialiştii Direcţiei Agricultură, Alimentaţie, Relaţii Funciare şi Cadastru, 2 consultanţi naţionali din cadrul proiectului şi circa 40 de specialişti şi agenţi economici din domeniu. La seminar s-a vorbit despre particularităţile sistemelor conservative de prelucrare a solului (Mine-Tille şi No-Tille), precum şi despre avantajele şi dezavantajele acestor tehnologii. Despre aplicarea acestora în practica de toate zilele au menţionat: dl Grigore Batîr- consultant naţional şi Nicolae Bîrliba – şef al Direcţiei raionale Agricultură, Alimentaţie, Relaţii Funciare şi Cadastru.
Acest seminar s-a petrecut graţie faptului, că dl V. Antonciuc directorul al S.R.L. „Abilitate-Agro”, a accesat proiectul nominalizat şi în rezultat gospodăria a beneficiat de o semănătoare No-Tille de precizie cu preţul de 26120 dolari SUA şi un scarificator de 6530 dolari, ambele produse în Italia.
Din suma totală, beneficiarul a contribuit cu 20%, iar restul sumei (80%) a fost ca grant şi achitat de ADA/PNUD.