Tipărire

Direcția Generală Finanțe și Economie al Consiliul raional Făleşti anunţă prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiei publice  vacante de specialist principal, responsabil în problemele privatizării, postprivatizării și sectorul întreprinderilor mici și mijlocii.


 Scopul general al funcției:

Organizarea eficieintă și asigurarea legalității privatizării patrimoniului public. Eficientizarea soluționării problemelor din sectorului IMM prin implementarea politicilor și procedurilor moderne de lucru în sectorul IMM.

 Sarcinile de bază:

1. Responsabilitatea de eficienţa soluţionării problemelor din domeniul ÎMM;

2. Elaborarea programelor de dezvoltare a sectorului ÎMM şi organizarea activităţii de realizare a lor;

3. Acordarea asistenţei metodice şi consultative agenţilor economici în promovarea dezvoltării antreprenorialului şi micului business în raion;

4. Elaborarea propunerilor privind perfecţionarea formelor şi metodelor de stimulare a activităţii agenţilor economici din teritoriu administrat;

5. Perfectarea şi furnizarea informaţiei privind sectorul ÎMM pentru mijloacele de informare în masă;

6. Planificarea şi organizarea desfăşurării şedinţelor comisiilor privind privatizarea spaţiului locativ, patrimoniului neutilizat în procesul tehnologic;

7. Recepţionarea cererilor şi documentelor necesare pentru privatizarea proprietăţii publice, asigurarea aducerii la cunoştinţa solicitanţilor a deciziilor aprobate de Comisiile de privatizare;

8. Asigurarea efectuării lucrărilor de secretariat în cadrul comisiilor privind privatizarea spaţiului locativ, asigurarea legalităţii documentelor emise de comisia de privatizare a fondului locativ, autentificarea actelor şi documentelor prezentate şi eliberate de comisia de privatizare;

9. Participarea în calitate de membru al comisiei de comercializare a patrimoniului public şi acordarea ajutorului metodologic şi consultativ specialiştilor primăriilor raionului.

 

Condiţiile de participare la concurs:

  Condiţii de bază:

• deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova

• posedarea limbii de stat şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu;

• neatingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă

• lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

• neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice

 
Cerinţe specifice:

Studii:superioare,de licență sau echivalente,în domeniul economic.


Experienţă profesională: 

-  minimum un an în domeniul economic,  preferabil experienţă în serviciul public.


Cunoştinţe: 

- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;

- Cunoaşterea problemelor antreprenoriatului şi micului business

- Cunoaşterea metodelor şi a proceselor de elaborare a pronosticurilor, strategiilor şi programelor de dezvoltare în sectorul ÎMM;

- Cunoaşterea metodologiei de elaborare a proiectelor investiţionale;

- Cunoaşterea politicilor în domeniul economic, precum şi a practicilor pozitive în domeniu;

- Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.


Abilităţi:
profesionalism, autoorganizare, colaborare cu funcţionarii publici, capacităţi analitice de lucru cu informaţia, capacităţi de rezolvare a problemelor ce vizează domeniul», exercitat, analiză şi sinteză, elaborare de programe şi strategii, prezentare, comunicare eficientă, lucru în echipă.


Atitudini/comportamente:
respect faţă de oameni, responsabilitate, disciplină, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, punctualitate, tendinţă către dezvoltarea profesională continuă, etc.


Persoanele interesate pot depune Dosarul de concurs care va conține:

formularul de participare;

- copia buletinului de identitate;

- copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională sau de specialitate;

- copia carnetului de muncă;

- declarația pe propria răspundere precum că nu are antecedente penale.


Bibliografia concursului :

-    Constituția Republicii Moldova

-    Acte normative în domeniul privatizării și a antreprenoriatului

-    Acte normative în domeniul serviciului public

-    Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public

-    Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcționarului public

-    Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese

-    Legea nr.190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare

-    Legea nr.982-15 din 11.05.2000 privind accesul la informație

-    Legea nr.48 din 22.03.2012 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici

-    Legea nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală

-    Legea nr.435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativa

-    Legea nr.764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ teritorială a Republicii Moldova

-    Legea nr.845-XIIdin03.01.1992 cu privire la antreprenorial și întreprinderi

-    Legea nr.534-XIII din 13.07.2995 cu privire la concesiuni

-    Legea nr.135-XVI din 14.06.2007 cu privire la societățile cu răspundere limitată

-    Legea nr.96-XVIdin 13.04.2007 cu privire la achizițiile publice

-    Legea nr.121 din 04.05.2007 cu privire la administrarea și deetanizarea proprietății publice

-    Legea nr.179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public privat

-    Codul Muncii al Republicii Moldovei.


Data limită
de depunere a  dosarului de concurs– 09 februarie  2016, inclusiv

Documentele se vor prezenta la adresa:or.Fălești,str.Ştefan cel Mare 50, biroul 212.

Persoana de contact – Jachina Inga, specialist principal în probleme juridice,tel. – 0(259)23457.

Accesări: 2892