Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Dl Dumitru-Tudor JIJIE, directorul executiv al Euroregiunii Siret-Prut-NistruLa 1 martie  curent în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc o întîlnire de lucru a delegației Asociației Euroregiunii Siret-Prut-Nistru cu șefii de secții, direcții și servicii ale Consiliului raional, serviciile desconcentrate, primarii și reprezentanții mass-media din raion.

Vizita a început cu întîlnirea între Dna Iraida Bînzari, președintele raionului și Dl Dumitru-Tudor JIJIE, directorul executiv al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, unde au fost discutate chestiuni ce țin de implementarea Programului de Acțiuni a Euroregiunii Siret- Prut-Nistru pentru anul 2016.

Cu responsabilii de secții și direcții din cadrul Consiliului raional și cu șefii serviciilor desconcentrate au fost discutate chestiuni ce țin de Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, identificarea temelor de colaborare cu instituții similare din România, conform strategiei de dezvoltare.

Cu primarii raionului s-a discutat despre acorduri de înfrățire cu unitățile administrativ-teritoriale din România și despre Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.


Conform agendei de lucru a urmat o întîlnire și cu reprezentanții mediului de afaceri din raion, unde s-a discutat chestiuni cu privire la organizarea Forumul Media-ediția I, ce va avea loc la Iași în luna aprilie 2016 și Forumului Economic Transfrontalier,ediția a III-a din Ialoveni, ce va fi desfășurat in luna iunie 2016.

La întîlnire cu reprezentanții Euroregiunii au fost prezenți și vicepreședinții raionului Dl Vladimir Tabirta si Dl Roman Radu, Dl Victor Cimpoieș, directorul Centrului pentru Cooperare Transfrontaliera si Integrare europeana, Dna Lilia Osoianu sef adjunct al Oficiului Teritorial Bălţi a Cancelariei de Stat.

Delegația Euroregiunii a vizitat Postul de radio Fălești, unde a avut o discuție interesanta cu Dl Emil Coliban, redactor  la Postul de radio Fălești și cu Dna Mariana Ionel, redactor șef a publicației periodice „Patria mea” .

Săptămina curenta membrii Asociației Siret-Prut-Nistru din Municipiul Iași, România vor mai avea întîlniri similare in raioanele Sîngerei, Floreşti, Drochia şi Rişcani.