În scopul realizării unei activități cât mai eficiente, lucrătorul social are nevoie în activitatea sa de zi cu zi de o serie de cunoștințe, abilități de comunicare și relaționare, care devin esențiale în practica interpersonală a acestuia cu beneficiarii, familiile și grupurile sociale confruntate cu situații problematice.   În acest context, la 21 septembrie curent în sala de ședințe a Consiliului raional a avut loc un seminar de instruire pentru lucrătorii sociali din raion, organizat de către Direcţia Asistenţă Socială, Protecţia Familiei şi Copilului. Doamna Iraida BÎNZARI, preşedintele raionului, prezentă la  şedinţă, a remarcat rolul important al asistentului social în comunitate, remarcând că un specialist trebuie să fie echitabil şi corect la fiecare etapa de implementare a procedurilor de lucru.

 Evenimentul a avut drept scop formarea şi informarea lucrătorilor sociali. În activitatea zilnică se pune accent deosebit pe dezvoltarea și educarea principalului atribut al comunicării și anume ascultarea, pe acest element de comunicare al relațiilor interumane se realizează încurajarea interlocutorului, obținerea de informații, îmbunătățirea relațiilor cu oamenii și o mai bună înțelegere a lor. Moderatorii  au specificat cât de importantă este comunicarea informației beneficiarilor într-un mod adecvat capacității sale de înțelegere, reducând pe cât se poate folosirea terminologiei tehnice de strictă specialitate, precum și stabilirea unei relații de încredere prin schimb permanent de informații  într-un mod accesibil înțelegerii beneficiarului.

Galerie foto