Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 La data de 22 august curent în incinta Consiliului raional a avut loc ședința Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate.

 Membrii comisiei s-au întrunit în şedinţă, având ca scop examinarea a 33  cazuri a copiilor care necesită întreprinderea unor măsuri complexe de suport pentru depăşirea situaţiilor care pot duce la separarea copilului de părinţi.

 Principalele obiective ale ședinței s-au axat pe acordarea ajutorului bănesc pentru 22  familii cu copii în scopul prevenirii separării copilului de familie şi pentru ameliorarea problemelor existente şi examinarea a 12 cazuri cu privire la plasament planificat.

 Audiind opinia părților interesate și examinând materialele prezentate, în rezultatul discuțiilor dintre membrii Comisiei pe marginea acestora și în urma votării, Comisia raională pentru protecția copilului aflat în dificultate a luat decizii în interesul superior al copiilor.

Galerie foto