Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

La 24 iunie curent în incinta primăriei Taxobeni s-a desfășurat activitatea de sensibilizarea și mobilizare a comunității cu genericul ,,Împreună pentru prevenirea violenței în familie, traficului de ființe umane și identificarea persoanelor victime a exploatării prin muncă”.

Acest eveniment a întrunit membrii Comisiei de Combatere a Traficului de Ființe Umane, specialiști ai instituțiilor de învățămînt, membrii echipei multidisciplinare locale, asistentul social comunitar și  asistentul medical.

Cu un mesaj la adresa participanţilor a venit  Dl Valeriu Muduc, vicepreședintele raionului,  care a menţionat că societatea nu trebuie  să fie indiferentă față de copiii aflați în dificultate, iar responsabilitatea pentru depistarea cazurilor de violenţă o poartă fiecare cetăţean în parte.  Specialiştii în domeniu (educatorul, profesorul, medicul de familie, asistentul social, poliţistul de sector, primarul), vecinii, rudele victimelor sunt obligaţi să comunice cazurile de abuz sau pericol în care se află copilul.

În cadrul şedinţei s-a discutat despre fenomenul migrației și traficul de persoane, abandonul școlar, abuzul şineglijarea care reprezintă încălcarea drepturilor şi intereselor legitime alecopilului. S-a pus accent pe  tutelă  care are unrol foarte important înprevenireaabuzului și a exploatării, și anume tutorii ocupă un rol central în cadrul sistemelor integrate de protecție a copilului.

La finele activității au fost repartizate pliante informative și broșuri.

Mai multe fotografii