Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Sărbătoarea Sfîntă de Paști este evenimentul în care se unesc în numele Domnului pacea și seninătatea, vestea Învierii căruia ne aduce în suflet cele patru taine divine – Încrederea, Lumina, Iubirea și Speranța, și care revarsă asupra noastră sănătate, belșug și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfîntă ne înalță sufletele spre noi trepte spirituale, călăuzindu-ne pașii pe drumul vieții.

Devenind deja tradiție, la 3 mai 2016, în raionul Fălești, centrul de reuniune și mare vibrație creștinească a fost comuna Făleștii Noi, care anul acesta a găzduit Festivalul raional al Cîntecului Pascal „CÎNTA-VOI DUMNEZEULUI MEU...”, ediția a VI-a. Evenimentul a fost organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagociniile 1 şi 2 din raionul Făleşti, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Primăria și Palatul de Cultură din comuna Făleștii Noi.

Cu gînd curat și credință-n suflet au fost aduse cîntece de proslăvire Domnului în interpretarea corurilor bisericești, cît și formațiilor corale și vocale de amatori care dețin repertoriu din muzica sacră. Festivalul a demarat în incinta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” cu oficierea Te-Deum-ului tradițional, după care, prin mesajul de salut și binecuvîntarea blagocinului sectorului Fălești-2, protoiereu Oleg Fistican, activitatea a continuat în Palatul de Cultură din localitate. Un vibrant mesaj pentru toată lumea din sală, cu gînduri luminate și inima curată, cu felicitări pentru Sfintele Sărbători de Paști, pentru această intenție de organizare a Festivalului și realizări frumoase a fost adresat de președintele raionului, Iraida Bînzari, tuturor fețelor bisericești, conducătorilor și membrilor colectivelor artistice participante. Domnia sa a accentuat că această activitate poartă o frumoasă plămădire a ceea ce este frumos și sfînt și care, indiscutabil, trebuie să dea roade bogate, roade, pe care noi cu toții le așteptăm. Doamna președinte a menționat că a salutat totdeauna frumoasa tradiție de a uni tendința frumosului și sfîntului, că avem așteptări mari – ne vrem copii cuminți, vrem o sociatate tolerantă, și dacă vrem aceste lucruri trebuie cu tot dinadinsul să punem inima și sufletul ca aceste lucruri să se realizeze. Domnia sa a dorit tuturor sănătate, fie ca Bunul Dumnezeu să ne trimită adînc cuget, multă cutezanță ca să devenim mai iertători, mai toleranți și mai insistenți în a citi lucrurile sfinte de o prețuire și de o valoare nemaivăzută pentru a edifica lucruri pe care le așteptăm cu toții.

În cadrul Festivalului au fost reprezentate 18 parohii cu 20 de coruri bisericești, grupuri corale, ansambluri vocale, ansambluri de familie și formații folclorice din instituțiile de cultură și cele școlare. Sărbătoarea de zi mare, cu cuvînt de salut a deschis gazda, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” în persoana protoiereului Andrei Spătaru, prin evoluarea corului bisericesc și ansamblului vocal „Melancolie”, conduse de Valeriu Dumbravă, precum și corului de copii sub conducerea Victoriei Savca. Au fost interpretate cîntece de Patimi și de Înviere, cîntece din repertoriul liturgic și priceastne la liberă alegere. De asemenea, au fost montate în scenă secvențe teatrale cu referire la cei trei împărați și Înălțarea lui Hristos, dar și poezii consacrate acestui eveniment. Emoții puternice au produs formațiunile: corul Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s.Musteața, conducători Natalia Antoci și Corina Boghiu, formația folclorică „Doruleț”, cond. Mihai Grinciuc, și duetul format din preotul Ioan și preoteasa Lia Boboc ai Bisericii „Sf. Treime” din com. Călugăr, corul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Pîrlița, cond. preoteasa Marina Caliga, corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s.Răuțel, cond. dascăl Svetlana Ghilescu, grupul coral al Bisericii ”Sf. Ier. Nicolai” din s. Bocani, cond. dascăl Nina Țurcanu, ansamblul vocal „Vatra”, al cărui fidel membru este și preotul Alexandru Stratan, cond. Elena Dilion, ce a reprezentat Biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din s. Izvoare,  grupul coral al Bisericii „Sf. Ier. Nicolai” din s. Mărăndeni, cond. Natalia Musteață, grup coral de copii al Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Ciolacu Vechi, cond. preoteasa Margareta Codreanu, care e și profesor de educație muzicală în gimnaziu, formațiile folclorice - „Sălcioara”, cond. Petru Popușoi, reprezentantă a Bisericii „Sf. Ier. Nicolai” din s.Năvîrneț, „Ilenuța”, cond. Valeriu Dumbravă, reprezentantă a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din s. Ilenuța, „Vatra”, cond. Elena Rusu, reprezentantă a Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din com. Risipeni, „Velnița”, cond. Valentina Iordachi, reprezentantă a Bisericii „Sf. Ier. Nicolai” din s. Hîncești, „Vatra”, cond. Vera Catlabuga, reprezentantă a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Catranîc.

Impresionante prestări scenice au avut ansamblurile de familie și cele în care sunt implicați membrii din familiile parohilor bisericilor. Astfel, grupul coral de familie al Bisericii „Sf. Ier. Nicolai”, protoiereu Mihail Chiorescu,  din com. Sărata Veche, condus de fiica Tecla, care e și dascăl, grupul coral al Bisericii „Sf. Ier. Nicolai”, protoiereu Igor Bumbac, din s. Chetriș, condus de preoteasa Olga Bumbac și ansamblul vocal al Bisericii  „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, protoiereu Serghei Lupușor, com. Albinețul Vechi, cond. Natalia Munteanu, au trăit vibrante emoții prin care au transmis frumusețea cîntecelor, apel de a fi mai buni, mai plini de dragoste pentru Dumnezeu și aproapele, cu inimă caldă și mai deschisă să primim în suflet Lumina Sfintelor Sărbători de Paști.

Cu un program plin de afecțiune dumnezeiască a delectat publicul spectator corul „Axion” al blagociniei Fălești-2, condus de protoiereu Alexandru Stratan. Într-o interpretare impecabilă au fost audiate piese de o certă valoare, care au sensibilizat ascultătorii și au creat premise pentru a întări credința și iubirea față de Dumnezeu.

Frumusețea sărbătorii a completat expoziţia pascală, care a inclus coșul pascal, poze, exponate de artă populară ce ţin de tematică, prosoape, icoane, ceramică, expoziţie de artă culinară tradițională, toate pregătite de parohiile participante în cadrul festivalului.

Pe final de eveniment blagocinul sectorului Fălești-1, protoiereu Anatolie Negură, a făcut un bilanț al sărbătorii și în numele organizatorilor au fost înmînate diplome de merit. De asemenea, primarul localității Făleștii Noi, Vladimir Bejenari, a transmis calde felicitări și mulțumiri pentru evenimentul desfășurat și și-a exprimat speranța că ne vom revedea cît de curînd, cu alte ocazii, în acest frumos lăcaș de cultură. Credem, că festivalul de la Fălești, prin organizarea și desfășurarea sa, va contribui la îmbunătăţirea activităţii corurilor bisericeşti, formaţiilor corale şi vocale de amatori, interprete ale muzicii sacre, cît și la perfecţionarea măiestriei interpretative a acestora. Activitatea va facilita desăvîrşirea nivelului de realizare a sărbătorilor tradiţionale religioase. Sperăm, că în organizarea acțiunilor de felul acesta vor fi încadrați mai mulți  specialişti din domeniu,  cît și meşteri şi creatori populari, va avea loc un schimb larg de experienţă între colectivele participante la Festival și, nemijlocit, cultivarea şi dezvoltarea gustului estetic al publicului spectator.

Mai multe fotografii aici