Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

 Întrunirea profesională pentru angajaţii instituţiilor de cultură din raion, organizată recent, a reunit managerii caselor/căminelor de cultură și biblioteci publice. Șeful Secției, Grigore Budu, a adus la cunoștință situația instituțiilor de cultură și prioritățile anului 2018, s-au identificat localitățile în care urmează a fi desfășurate seminarele zonale. Specialiștii principali, Ludmila Negri și Natalia Vrabie, au efectuat o totalizare a dărilor de seamă ale conducătorilor caselor/căminelor de cultură și biblioteci publice pe anul 2017, s-a adus la cunoștință informația privind acțiunile în cadrul primului semestru al anului 2018, declarat „Anul Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei” și „Anul European al Patrimoniului Cultural 2018”. S-a discutat cu privire la completarea Programului de activitate pe 2018 cu acțiuni dedicate Traficului de Ființe Umane, cât și cu privire la stagiile de inițiere a noilor angajați.

 În ședințe paralele, casele/căminele de cultură au examinat și ajustat orarul schimbului de experiență între formațiile artistice din raion în cadrul Festivalului „Mărțișor”, activitățile artistice publice Ziua Internaţională a Femeii, Festivalul raional al cântecului pascal „Cânta-Voi Dumnezeului Meu...” cu participarea corurilor bisericeşti şi formaţiilor corale şi vocale de amatori, interprete ale muzicii sacre, care include și expoziția de artă populară și artă culinară tradițională „Lumină din Lumină”. În 2018 se va organiza a V-a ediție a Festivalului Naţional al Dinastiilor de Familie „La izvorul Osoiencelor” în or.Fălești, în cadrul căruia vor participa împreună cu ansamblurile de familie din republică și cele din raion. De asemenea, în conlucrare cu membrii UMPM în martie va avea loc o șezătoare cu implicarea grupului de eleve ale LT „M. Eminescu” și membrelor Atelierului de creație a iei, formator Silvia Antohi, membru al Uniunii Meșterilor Populari din Moldova și Atelierul de creație „Crestarea tradițională în lemn” cu participarea meșterilor lemnari din raion, formator Dumitru Muruzuc, membru al Uniunii Meșterilor Populari din Moldova, organizat în 2 sesiuni. Anual, începând cu luna martie, Secția pregătește atestarea cadrelor caselor/căminelor de cultură în scopul conferirii/confirmării gradelor de calificare acestora.

 Bibliotecile publice au discutat despre Zilele Creangă 1-7 martie, Săptămâna Lecturii şi a Cărţii pentru Copii (1-7 aprilie), Concursul Național (etapa raională) „La izvoarele înțelepciunii”, dedicat scriitorului Ioan Slavici, în colaborare cu Direcția Generală Educație, continuarea acţiunii de colectare a cărţilor pentru bibliotecile publice din raion „Tu – o carte, eu – o carte” (pe parcursul anului), Inițiativa „1+1” lansată de Novateca, cartografierea activității bibliotecii publice pentru anul 2017. A intervenit în discuție Elena Negoiță, director BPR „M. Eminescu”, cu temele „Oportunitățile oferite de Programul Novateca în 2018 pentru bibliotecile publice” și „Graficul de instruire a personalului de biblioteci în I jumătate a anului 2018”, iar Silvia Șerstchi, șef serviciu fonduri, cu „Evidența fondului de publicații conform standardelor în vigoare”. S-a mai discutat despre procesul de colectare a Formularelor de aplicare de către bibliotecile publice din raion la Inițiativa 1+1 oferită de Programul Novateca, Atelierul de creaţie „Confecţionarea florilor din hârtie”, în cadrul căruia membrii Serviciului „Floralia” (elevi) vor dezvolta abilităţi de confecţionare a florilor din hârtie pentru a le aduce în dar mamelor, surorilor etc., Festivalul familiilor şahiste în cadrul căruia vor participa familii/dinastii de şahişti din raion ș.a.

 Pe final de întrunire au avut loc analize, discuţii, propuneri parvenite din partea participanţilor.

Galerie foto