În cadrul Programului Guvernului „Drumuri bune pentru Moldova”, satul Musteața, ca și alte localități ale raionului, a beneficiat de mijloace financiare pentru reparația drumurilor.

 Astfel, suma de 1 milion de lei alocată pentru primăria Musteața, a fost repartizată pentru asfaltarea unui sector de drum de 400 metri din centrul satului, care va permite un acces mai ușor către  instutuțiile publice: Oficiul Medicilor de Familie, gimnaziul, gradinița de copii, primăria și biserică din localitate.

 Localitățile mici precum satul Musteața, nu au capacități financiare pentru efectuarea unor asemenea investiții în infrastructura drumului, de aceea programul  „Drumuri bune pentru Moldova” este o oportunitate majoră pentru a schimba aspectul localității și a crea condiții bune pentru cetățenii din sat, - a remarcat primarul satului Musteața, Constantin Cuibari. 

 Lucrările de reparație capitală a sectorului de drum menționat sunt  finalizate.

Galerie foto