Tipărire

La Complexul de Servicii Sociale “PentruVoi” a fost marcată sosirea primăverii în mod deosebit.  Astfel, la 1 martie, în incinta Complexului,  s-a desfășurat activitatea cu genericul: ,,Pe aripi de vînt ușor vine-n țară mărțișor”, în parteneriat cu Biblioteca publică raională "Mihai Eminescu" . Coregrafa  Elena Nistoraș, Soroca Ludmila și Pîrău Ana , cadre didactice ale complexului au moderat principalele acțiuni ale evenimentului.

Beneficiarii complexului și un grup de utilizatori ai bibliotecii publice raționale,  îmbrăcați în costume naționale au încîntat publicul din sală cu un program artistic variat cu muzică, poezii, scenete şi dans. Atmosfera deosebită a sărbătorilor de primăvară a fost adusă publicului şi de evoluarea corului ,,Axeon”, format dintr-un grup de preoţi  care au susținut un colaj de cîntece dedicate mamelor.

La finalul spectacolului, copiii au oferit în dar mărţişoare tuturor celor prezenți, rostind cu emoţii şi bucurii, gînduri şi cuvinte alese în prag de primăvară.

Manifestarea a trezit în sufletul fiecăruia sentimente frumoase, le-a dăruit amintiri provocîndu-i atîtla zîmbete, cît și lalacrimi.

Aceste activități îi ajută pe beneficiari să conștientizeze mai bine semnificația fiecărei sărbători în parte, a menționat  Dna Rodica Răilean, director interimar al Complexului, care a adresat un mesaj de mulțumire tuturor participanților  implicați în frumoasa sărbătoare.

Mai multe fotografii aici

Accesări: 2600