Tipărire

  O formă de instruire profesională eficientă, productivă și utilă pentru angajații caselor/căminelor de cultură și biblioteci publice sunt seminarele zonale cu prezentarea unei activități-model de către instituțiile de cultură-gazdă, organizate de către Secția Cultură și Turism în parteneriat cu APL și  instituțiile de învățământ din teritoriu. Un astfel de seminar  s-a desfășurat la 06 iulie curent în incinta Casei de cultură din Bocani  cu participarea specialiștilor  instituțiilor de cultură din primăriile Catranîc, Sărata Veche, Ciolacu Nou, Pietrosu, Ișcalău, Făleștii Noi, Glinjeni și Mărăndeni, care au vizitat lăcașele de cultură . 
  Prezentarea activităţii-model  “Spiridon Vangheli – universul copilăriei” prilejuită de aniversarea a 85-a de la nașterea scriitorului de către elevii din gimnaziu, a fost apreciată pozitiv de colegii de breaslă, dar și de șeful Secției Cultură și Turism Grigore Budu și primarul Grigore Dreglea, acordându-le organizatorilor și câte o diplomă din partea primăriei. Cu totalizări, analize, discuţii și propuneri au venit specialiștii Secției Cultură și Turism, precum și cei din alte primării participante la instruire.
  Le aducem mulțumiri tuturor participanților, organizatorilor, elevilor și profesoarei de limba română Aliona Pascal pentru implicare și receptivitate în buna  desfășurare a activității și îndemnul de a-i citi opera scriitorului Spiridon Vangheli prin versurile:

De a-ți uitat, că veșnicia s-a născut la sat
Și vreți cu atâta dor napoi să reveniți,
De vreți o vorbă bună, sau un sfat
Luați-l pe Vangheli de-l citiți!

Accesări: 2222