Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

  La  5 octombrie curent, în sala de şedinţe a Consiliului raional a fost organizată o ședință  a Focus grupului cu reprezentanţii societăţii civile şi ai autorităţilor publice locale, unde au participat 19 reprezentanți  din cadrul  autorităților  publice locale de nivelul II și I din localitățile ( orașul Făleşti, satul Albineţul Vechi, Taxobeni, Sărata Veche, Işcălău, Obreja Veche, Risipeni, Ciolacu Nou, Făleștii Noi) și reprezentanți ai societății civile din localitățile  sus menționate.

  • civ_1
  • civ_3
  • civ_4

  Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului  implementat de Parteneriatul European pentru Democraţie, (EPD), Organizaţia neguvernamentală cehă „People in Need” şi Asociaţia Europeană pentru Democraţie Locală (ALDA), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

  Scopul  ședinței a fost dezvoltarea relațiilor de colaborare OSC - APL în elaborarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară, prin sporirea transparenţei şi implicării cetăţenilor în procesul decizional si dezvoltare comunitară.

  Focus – grupul a fost moderată  de domnul Victor Coroli,  expert al Centrului Contact, care a  menționat despre  identificarea  necesităţilor de dezvoltare a capacităţilor OSC şi APL.

  Programul de granturi,  v-a fi lansat în luna octombrie al anului  curent în cadrul proiectului „EU4Accountability - Societatea civilă împuternicită pentru o mai mare responsabilitate socială în Moldova”.

  Mai multe fotografii

  În perioada 12- 14 august curent o delegație din județul Botoșani,  9 fermieri si specialiști din domeniul agricultură, au efectuat o vizită de studiu si schimb de experiență în raionul Fălești. Oaspeții din România au avut o întâlnire la Consiliul raional cu Domnul Veaceslav FUSU, Vicepreședintele raionului, Domnul Valeriu Motelica, șef a Secției  Agricultură și Alimentație  si directorul executiv al AO „CUTEZATORUL”  domnul Victor Cimpoieș.

  Evenimentul a fost organizat de  Asociația Obștească „CUTEZĂTORUL” în colaborare cu Secția Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Fălești și Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani în cadrul parteneriatului de menținere și dezvoltare a relațiilor bilaterale în domeniul agriculturii, organizarea târgurilor și expozițiilor in domeniu, schimbului de experiență și bune practici între fermierii români și moldoveni.

  În numele delegației botoșanene, cu un cuvânt de salut s-a adresat seful Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani domnul Cristian Delibas care a menționat, că parteneriatul cu raionul Fălești durează mai mult de zece ani si are  ca scop schimbul de  experiență și bunele practici agricole existente pe ambele maluri ale Prutului, realizarea în comun a proiectelor benefice pentru fermierii din raionul Fălești, Republica Moldova și județul Botoșani, România.

  • fem-botosani_1
  • fem-botosani_10
  • fem-botosani_2

  Vizita în raionul Fălești a continuat în satul Rediul de Sus, unde oaspeții din România au vizitat SRL „Gospodarul Rediu” si au avut o întâlnire interesantă și utilă cu directorul societății, domnul Nicolae Kiktenko, care prezentat experiența bogată în producerea si comercializarea materialului săditor de nuci, cu  vizitarea livezilor de nuci și alun, pepiniera, unde se produc anual peste 70 de mii de puieți de nuci.

  Fermierii din județul Botoșani au participat la Ziua câmpului, vizitat lotul demonstrativ de comportare și testare a hibrizilor de floarea soarelui și porumb, cu utilizarea tehnologiei agriculturii conservative, creat de Asociația Obștească „CUTEZATORUL”, compania LIDEA și societatea Agro Popuros.  Oaspeții din Botoșani au purtat discuții utile cu directorul societății Agro Popuros, domnul Mihai Goncerenco și agronomul Valerian Pîrău, unde au vizitat câmpurile de sfeclă de zahăr, depozitele și tehnica agricolă.           

  La sfârșitul zilei, delegația din România a vizitat livezile de cireș si prune a Gospodăriei Țărănești " Petreanu Aurel" din satul Ilenuța, unde au luat cunoștință cu tehnologia de creare și întreținere a livezilor respective.

  Sâmbăta, delegația din România a vizitat firma de producere și comercializare a materialului săditor pomicol și viticol " Vitis Cojușna", unde au fost primiți de domnul doctor în științe agricole, Gheorghe Gaberi unde  au vizitat pepiniera societății.

  In ultima zi a vizitei, fermierii din județul Botoșani au vizitat combinatul de vinuri Cricova și orașul subteran de la Mileștii Mici.

  Mai multe fotografii

  După 1 an de implementare a proiectului "Călător pe meridiane culturale”, implementat de Consiliul raional Fălești, apar primele rezultate concrete. După pregătirea si prezentarea raportului  narativ si financiar ale proiectului Partenerului lider, una din principalele activități în cadrul proiectului a fost desfășurarea procedurii de achiziție prin care a fost selectat operatorul economic S.R.L „Danigasing”,  pentru  atribuirea contractului  de achiziție în valoare de 1 072 327.06 lei MDL, de executare a lucrărilor de reparații interioare la Muzeul de Istorie și Etnografie ”Lazar Dubinovschi”.

  Până la data de 10 august curent la Muzeul de Istorie și Etnografie ”Lazar Dubinovschi” au fost executate lucrări in proporție de 50,2 %, au fost grunduite  suprafețele tavanelor și pereților interiori din toate sălile muzeului, a fost schimbat integral ciclul 1 al sistemului electric, schimbate 6 ferestre din interiorul sălilor etajului 2 al muzeului, demontarea pardoselii vechi din sălile de la etajul 1 și pregătirea pentru amenajarea noii pardoseli.

  • 1
  • 2
  • 3

  Conform procesului de executare a lucrărilor la obiectul "Muzeul de Istorie și Etnografie ”Lazar Dubinovschi” a apărut necesitatea executării unor lucrări  suplimentare, ce nu au fost planificate în caietul de sarcini si proiectul tehnic. In acest context, a fost schimbat complet sistemul de încălzire al instituției muzeului, amenajată o fundație pentru consolidarea peretelui principal al clădirii muzeului, unele surse financiare urmând a fi achitate de către Direcția Generală Educație si Cultură Fălești.

  Lucrările de reabilitare a muzeului, care sunt supravegheate de către Ion Leahu, responsabil tehnic al proiectului sunt preconizate sa fie finisate până la data de 1 octombrie al anului curent.

  În raionul Fălești proiectul „Călător pe meridiane culturale” este implementat de Consiliul raional Fălești și primăria orașului Fălești în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană.

  Mai multe fotografii

cmc imp  Recent a fost elaborat și prezentat raportul de progres pentru primele 6 luni de implementare a proiectului "Călător pe meridiane culturale". De către echipa de proiect au fost analizate primele rezultate. Astfel, în decursul a 6 luni au fost realizate un set de activități precum: desfășurarea procesului de achiziții publice pentru servicii de publicitate și informații, contractarea unui prestator de servicii de publicitate și informații,  proces de licitații publice în desfășurare privind achiziționarea serviciilor de reparație a Muzeului de Istorie și Etnografie „Lazar Dubinovschi”, contract de audit încheiat.

  Vizibilitatea implementării activităților a fost asigurată prin realizarea unui comunicat de presă, desfășurarea conferințelor de lansare a proiectului și de presă, elaborarea și afișarea panourilor temporar, permanent și roll-ap. De asemenea au fost oferite interviuri și efectuate reportaje pentru a informa publicul larg privitor la implementarea proiectului.

  În prezent procedurile de achiziții cu privire la achiziționarea lucrărilor de reabilitate a clădirii muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” se află în proces de desfășurare. De asemenea, în proces de lucru este și pregătirea specificațiilor tehnice pentru contractarea unui operator economic privind confecționarea stelajului necesar pentru exponatele din muzeu. Comitetul de evaluare a ofertelor din cadrul proiectului urmează să aprobe dosarul de licitație pentru inițierea procedurilor de achiziții ce sunt desfășurate în conformitate cu prevederile regulamentului Uniunii Europene.

  Lucrările de reabilitare a Muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” vor fi efectuate cu susținerea Uniunii Europene în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014 – 2020.

  După 6 luni de implementare a proiectului "Călător pe meridiane culturale" membrii echipei de proiect au intreprins mai multe măsuri de implementare cu succes a proiectului respectiv. Unele din primele activități au fost Conferința de lansare a proiectului și Conferința de presă, desfășurate la data de 14 septembrie curent, unde au fost concretizate obiectivele și sarcinile beneficiarilor de proiect, Consiliul raional Fălești și Primăria orașului Fălești.

cl merid 2  Un obiectiv al proiectului a fost informarea publicului privind mersul implementării proiectului. În acest scop, a fost elaborat Comunicatul de presă privind lansarea proiectului ce a fost expediat spre publicare Agențiilor de presă din țară. Prin intermediul unei emisiuni, la postul de televiziune TVR Moldova,  2 emisiuni la postul de radio Eco FM, au fost transmise informații privind  opinia locuitorilor orașului Fălești față de scopul proiectului și schimbările cu care vine acesta.

  A fost constituit grupul de lucru care au desfășurat ședințe pentru selectarea operatorilor economici ce vor desfășura lucrările în cadrul proiectului. A fost selectat operatorul economic ce execută serviciile de comunicare și vizibilitate în cadrul proiectului și au fost desfășurate 3 ședințe cu selectarea operatorului ce va efectua lucrările interne de reparație și procurare a echipamentelor necesare pentru modernizarea muzeului. Urmează ședința finală de selectare a operatorului ca la începutul anului 2022 să înceapă lucrările propriu-zise.

  A fost confecționat panoul temporar, ce a fost instalat la Muzeul raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” și roll-upul, ce a fost instalat în incinta Consiliului raional Fălești cu informații despre proiect, finanțatori și beneficiari, ce va fi utilizat la toate activitățile proiectului.  

  Proiectul este implementat cu susținerea Uniunii Europeane în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.