Actualităţi  

   
baner apa canalizare
logo presedentia
logo parlament
logo guvern
rsal
dgaspfcf
ANDNORD
CEC
diasp
ast fl 3

Recent în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul  Făleşti s-a desfăşurat o oră de înaltă vibraţie patriotică. După un şir de activităţi, care au demarat cu recruţii: întîlniri cu colaboratorii secţiei Comisariatului Militar Făleşti, cu absolventul instituţiei noastre, actualmente student la Academia Militară , Voloşin Zahar, întîlnirea cu Ministrul Aparării al Republicii Moldova d-nul Marinuţă Vitalie a culminat sentimentul de Patrie, Ţară, Neam. În sală au fost prezenţi şi participanţi la războiul din Transnistria. Prin luarea de cuvînt a d-nului Negoiţă Grigore, preşedintele  Asociaţiei „Combatantul” liceenii au conşteintizat lecţia învăţată la istorie, fiind redată de domnia sa, martor ocular. Printre cei cărora li s-a înmînat medalia Crucea comemorativă au fost şi părinţii unor elevi de excepţie din liceu d-nii Spînu Dumintru, Melnic Radion.

Domnul Ministru a  înmînat medalii de gradul I, elevilor din liceu care au demonstrat performanţe de Ziua Recrutului.

D-na director a informat asistenţa despre realizările educaţionale ale liceului.

Luările de cuvînt au fost însumate cu versurile iluştrilor noştri poeţi şi cu cîntece care au întregit atmosfera emotivă din sală: recitalul rezentatde elevii Ursachi Andrian, Chifiac Verginia, Olaru Nicoleta, cîntecele interpretate de Codreanu Maria, Osoianu Alexandru, ansamblu de băieţi au fost susţinute de aplauze.

În cuvîntul adresat Ministrului şi tuturor participanţilor, liceanul din cl.12, Gligor Victor a asigurat că tinerii vor depune efort pentru ca Ţara să fie protejată şi să prospere, deoarece strămoşii noştri, educaţia primită de la părinţi şi pedagogi, exemplu celor care ne vegheză hotarele ţării ne obligă să continuăm necondiţionat acest lucru valoros.

 

 

   

                                         Bilevici Veronica
                                    director adjunct pentru educaţie
                                   al L.T. „Mihai Eminescu” Făleşti